Misiune
Declarația de misiune a Fundaţiei Wikimedia descrie activitățile și scopul actual, scopul proiectelor noastre și valorile noastre fundamentale. Aceasta este în contrast cu viziunea. Declarația noastră de misiune, o elaborare a versiunii scurte din actul constitutiv și aprobată prin rezoluție a Consiliului de Administrație din aprilie 2007, este următoarea:
Misiunea Fundației Wikimedia este de a împuternici și de a angaja oameni din întreaga lume să colecteze și să dezvolte conținut educațional în cadrul unei licenţe libere sau în domeniul public și să îl difuzeze eficient și global.
În coordonare cu o rețea de voluntari individuali și în colaborare cu organizații independente ale mișcării, inclusiv capitole, organizații tematice, Grupuri de utilizatori și Parteneri, Fundația furnizează infrastructura esențială și un cadru organizațional pentru susținerea și dezvoltarea proiectelor de multilingv și a altor eforturi care servesc acestei misiuni. Fundația va face și va păstra în permanență informații utile din proiectele sale disponibile pe Internet gratuit, în perpetuitate.
Propunerile de modificare a frazei declarației trebuie făcute la |Mission/Unstable iar propunerile vor fi revizuite cel puțin o dată pe an.