Wikidata/Note/Cerințe

This page is a translated version of the page Wikidata/Notes/Requirements and the translation is 100% complete.

'Wikidata s-a bucurat de o impresionantă atenție, chiar înainte ca vreo linie de cod să fi fost scrisă. Aceasta este foarte încurajant, însă conduce și la așteptări foarte ridicate. Wikidata înseamnă multe, pentru mulți oameni. Este bazată pe idei, propuneri și pe o tehnologie care a fost dezvoltată în mai mult de un deceniu, în cadrul mișcării Wikimedia, și chiar de mai devreme. Este evident, așadar, că pe măsură ce Wikidata avansează și decizii sunt luate, nu vom îndeplini toate aceste așteptări.

Această scurtă notă își propune să adune câteva cerințe fundamentale pentru Wikidata, așa încât să se asigure că discuția și colectivitatea ideilor din comunitate pleacă de la premise bune, necesare pentru ca acestea să fie eficace.

Următoarele cerințe nu sunt negociabile:

  1. Wikidata va fi un proiect Wikimedia, administrat și operat de către Fundația Wikimedia. Aceasta impune ca Wikidata să urmeze principiile și recomandările mișcării Wikimedia.
  2. Software-ul rulat de Wikidata va fi dezvoltat sub o licență cu sursă deschisă și fi dependent doar de software care are o sursă deschisă.
  3. Configurația pentru Wikidata ar trebui să se integreze în infrastructura Fundației Wikimedia cu cât mai multă ușurință. Aceasta înseamnă că, în măsura posibilului, ar trebui să fie compatibilă cu dumping, backup și operațiile infrastructurii. Aceasta impune folosirea MediaWiki, PHP, MySQL etc.
  4. Conținutul Wikidata va fi disponibil sub o licență liberă.
  5. Conținutul Wikidata va fi exportat folosind formate libere standarde.
  6. Succesul Wikidata nu este măsurat de cantitatea de date pe care o găzduiește, ci de crearea unei comunități sănătoase și de utilitatea acesteia pentru Wikipedia și alte aplicații.
  7. Wikidata nu va face referire la adevăruri, ci la afirmații și referințele acestora. Acestea pot fi contradictorii.
  8. Wikidata va fi internaționalizat integral și va fi disponibil în toate limbile proiectelor Wikimedia.
  9. Expresivitatea proiectului Wikidata va fi limitată. Vor exista întotdeauna exemple de informație care nu va putea fi transmisă de Wikidata. Credem însă că această expresivitate va crește cu timpul.
  10. Dezvoltatorii Wikidata nu decid asupra conținutului Wikidata, tot așa cum dezvoltatorii MediaWiki nu decid asupra conținutului Wikipedia. Aceștia pot fi editori la Wikidata, însă nu se vor bucura de drepturi speciale în cadrul comunității.

Următoarele cerințe sunt folosite, fiind puternic recomandate, pe care le vom aplica designului Wikidata:

  1. Wikidata este un sistem socio-tehnic. În loc să încercăm să fim foarte inteligenți, ne vom baza pe comunitățile Wikimedia.
  2. Întâiul scop al Wikidata este acela să găzduiască cazuri aplicabile la Wikipedia, nu acela să pună bazele unei ipotetice perfecțiuni în reprezentarea cunoașterii.
  3. Wikidata trebuie să balanseze ușurința de utilizare cu expresivitatea afirmațiilor. Interfața de utilizator nu ar trebui să devină complicată, doar din scopul de a acoperi câteva cazuri limită excepționale.
  4. Ce eset un caz excepțional și ce nu este va fi definit prin frecvența acestuia în Wikipedia. În locul unor mărturii anecdotale sau al unor exemple ipotetice, vom analiza Wikipedia și vom vedea cât de frecvente sunt aceste cazuri particulare.
  5. Să fim pragmatici. A duce la bun sfârșit este mai bine decât a atinge perfecțiunea.
  6. Wikidata va furniza multă informație care poate fi folosită pentru cercetare. Vrem să ne asigurăm că aceasta este ușor de folosit.
  7. Wikidata va furniza o interfață API care va crea UI-uri alternative, care vor fi mai inteligente decât cea standard a Wikidata.
  8. Wikidata va fi editabilă, atât de către oameni, cât și de către bot-uri. Cu toate acestea, cei care vor rula bot-uri trebuie să fie conștienți de înalta lor responsabilitate de a nu copleși comunitatea.