Open main menu

Wikimedia Foundation elections/Board elections/2008/ro

The election ended 21 June 2008. No more votes will be accepted.
The results were announced on 26 June 2008.
Alegeri 2008
Organizaţie


Alegerile din 2008 a comitetului de încredere va fi ţinut între 1 iunie şi 21 iunie 2008. Membrii comunităţii Wikimedia au ocazia să aleagă un candidat pe o durată de un an care va expira în iulie 2009. Comitetul de încredere este principala autoritate de conducere a Fundaţiei Wikimedia, o organizaţie non-profit conform 501(c)(3) înregistrată în statul Florida din Statele Unite ale Americii. Fundaţia Wikimedia organizează diverse proiecte ca Wikipedia sau Commons.

Alegerile se vor ţine în siguranţă pe serverele unei societăţi non-profit. Voturile sînt secrete şi vor fi vizibile doar unui număr mic de persoane care va supraveghea alegerile. (Sistemul de votare nu a fost încă confirmat.) Acestea vor începe la orele 00:00 (miezul nopţii) UTC.

Informaţii pentru cei ce voteazăEdit

CerinţeEdit

Poţi vota de pe orice cont înregistrat pe Wikimedia (poţi vota o singură dată, oricîte conturi ai deţine). Pentru a avea acest drept, acel cont trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să nu fie blocat
  • să nu fie un bot
  • să fi avut cel puţin 600 editări înainte de 1 martie 2008 pe acel wiki (editări pe mai multe wiki-uri nu se pot aduna pentru a atinge acel număr)
  • să fi avut cel puţin 50 editări între 1 ianuarie şi 29 mai 2008 pe acel wiki.

Excepţii speciale: următorii pot vota indiferent de cerinţele de mai sus:

  • administratorii de server pe Wikimedia
  • Stafful plătit al fundaţiei Wikimedia care a început să lucreze la post înainte de 1 martie 2008
  • actualii sau foştii membri ai comisiei de încredere

Cum se voteazăEdit

Dacă ai dreptul să votezi:

  1. Citeşte prezentările candidaţilor şi decide ce candidat vei susţine.
  2. Du-te pe pagina de wiki "Special:Boardvote" pe acel wiki pe care îndeplineşti condiţiile să votezi. De exemplu, dacă eşti mai activ pe wiki-ul meta.wikimedia.org/, du-te la meta.wikimedia.org/wiki/Special:Boardvote.
  3. Urmează intrucţiunile de pe acea pagină.

Informaţii pentru candidaţiEdit

Responsabilităţile ComisieiEdit

Comisia de încredere este de regulă responsabilă pentru:

  • determinarea misiunii, ţelurilor, planurilor de lungă durată şi politicilor Fundaţiei şi proiectelor acesteia;
  • selecţionarea Directorului Executiv (care supraveghează operaţiunile zilnice), şi evluarea performanţelor acestuia;
  • asigurarea susţinibilităţii organizaţiei prin definirea unui număr de surse de venit independente;
  • comunicarea direcţiei fundaţiei şi activităţilor ei comunităţii;
  • asigurarea supravegherii staffului în legătură cu contabilitatea, bugetul şi programul;
  • recrutarea şi instruirea noilor membri ai Comisiei.

În Comisie, poziţii specifice cu responsabilităţi adiţionale (cum ar fi Şefia, Secretarul Executiv şi Trezorierul) sînt definite în Regulile Interne ale Wikimedia şi alese anual de şi din Comisie.

Responsabilităţile Comisiei nu includ:

  • intervenirea în operaţiuni obişnuite, în afară de urgenţe;
  • crearea de politici editoriale la nivel de proiect;
  • rezolvarea disputelor de bază ale comunităţii;
  • voluntarierea în zone specifice a muncii regulare organizaţionale.

Responsibilities as member of the BoardEdit

Being a Board member of a small organization like the Wikimedia Foundation, which faces immense challenges, can be time-consuming. The position is voluntary and unpaid. While board members are not expected to bring personal money to the organisation, they are welcome to help raise funds.

Board members are expected to attend at least 3–4 meetings per year in person, attend Wikimania (our annual conference), and attend other scheduled online meetings and votes. The Board communicates intensively via e-mail, wiki, and IRC. Individual trustees sometimes participate in strategic meetings with other organizations and companies, relaying results back to Board and staff.

Individual board members are expected to be involved in certain activities (such as fundraising, Wikimania, or auditing) and to help draft policies, charters and resolutions on such topics.

The ideal Board of Trustees has a mix of different skills: it is composed of big picture thinkers and leaders, non-profit veterans with accounting or legal experience, fund raising experts, and public figures. It is culturally diverse, mirroring the diversity found in the Foundation's project communities. It takes corporate governance seriously while inspiring staff to strive for ambitious but realistic long-term goals.

The role of a Board member is not always the most exciting or most rewarding position imaginable. Much of their work goes unnoticed; some of it is highly confidential, and some purely administrative. On the other hand, it is a unique opportunity to make a difference in one of the most culturally significant organizations on the planet.

Because Board members owe duties by virtue of their position, candidates who currently hold paid positions with the Wikimedia Foundation must resign from those position before they can be appointed to the Board of Trustees. This is to avoid potential conflicts of interests.

Prerequisites to candidacyEdit

To be eligible as a candidate, you must:

  • have made at least 600 edits before 01 January 2008 on any one registered account on one wiki (edits across several wikis cannot be combined); and
  • have made at least 50 edits between 01 January and 01 June 2008 on that wiki; and
  • publicly disclose your real name in your candidate presentation (because the identities of Board members are a matter of public record, it is not possible to hold a position on the Board of Trustees anonymously or under a pseudonym); and
  • be at least 18 years old and of legal age in your home country.
Special exceptions: current members of the Board of Trustees may be candidates regardless of the above requirements.

How to submit your candidacyEdit

If you are eligible, you can submit your candidacy by doing the following:

  1. Write a brief summary of no more than 1200 characters stating what you would do if you were elected to the Board of Trustees, your relevant opinions and experience, and anything else you think is relevant. You may not use your candidate summary to link to lists of endorsements or other platform pages, and may not run on a slate with other candidates.
  2. Submit your summary between 00:00, 08 May 2008 (UTC) and 23:59, 22 May 2008 (UTC). After 22 May, it cannot be changed except for minor corrections or translation. Any additions submitted after this deadline will be time-stamped and presented separately from the original summary, and will only be presented to voters if they get translated into all of the same languages as the original summary.
  3. Submit proof of your identity to Cary Bass (Volunteer Coordinator) before 29 May 2008. You will be privately contacted by a member of the Election Committee with further information about meeting this requirement when you list yourself as a candidate.

Candidates who fail to comply with the above requirements and deadlines will be disqualified.

OrganizationEdit

Time lineEdit

  • 01–31 May 2008: primary translation phase; subcommittee actively coordinates and promotes translation.
  • 08–22 May 2008: candidate submissions.
  • 29 May 2008: deadline to send proof of identity (late or missing submissions will be disqualified).
  • 01–21 June 2008: elections.
  • 22–23 June 2008: vote-checking.
  • 26 June 2008: publication of results.

TranslatorsEdit

To ensure that a representative cross-section of the Wikimedia community takes part in this election, it is important to translate election notices and candidate statements into as many languages as possible. To help translate, please see the translation page.