Fundraising 2007/Fundraising FAQ - translation/ro

  • Când a început operaţiunea de strângere de fonduri?

La 22 octombrie 2007.

  • Când se va termina colecta?

La 22 decembrie 2007.

  • Ce pot face pentru a ajuta la promovarea ştirii?

Promovaţi ştirea în orice mod posibil! Transmiteţi ştirea amicilor şi familiei. Introduceţi un buton în blogul dumneavoastră. Sau folosiţi textul următor ca semnătură pentru poşta electronică: Donaţiile dumneavoastră continue menţin Wikipedia în funcţiune! Susţineţi Wikimedia Foundation astăzi: http://donate.wikimedia.org

  • Cum pot dona? (care sunt modalităţile de plată, în ce monede se fac donaţiile, etc.)

Pentru a face o donaţie, vizitaţi http://donate.wikimedia.org. Puteţi dona folosind oricare dintre cărţile de credit difuze (inclusiv VISA, Mastercard, Discover sau American Express), PayPal, Moneybookers, puteţi face un depozit direct către contul nostru belgian, sau puteţi trimite un cec pe adresa Foundation. Cecurile trimise pot folosi orice valută, însă pentru celelalte opţiuni de donare gama de monede este limitată.

  • Unde trebuie să expediez cecul?

Trimiteţi cecurile la adresa: Wikimedia Foundation, Inc., P.O. Box 919227, Orlando, FL 32891-9227, United States.

  • Pot deduce donaţiile mele din impozit?

Donaţiile sunt deductibile doar în Statele Unite. Cetăţenii canadieni îşi pot deduce contribuţiile lor din orice venit câştigat în Statele Unite.

  • Dacă fac o donaţie, cum primesc chitanţa pentru taxe?

Persoanele care donează cel puţin $100 vor primi automat o chitanţă pentru taxe, cu condiţia ca datele lor de contact să fi fost trimise odată cu donaţia. Puteţi cere o chitanţă pentru sume mai mici, trimiţând un email la adresa donate @ wikimedia.org. Vă rugăm, precizaţi informaţiile dvs. de contact, spuneţi-ne ce modalitate de donare aţi folosit, precum şi cantitatea donată.

  • Şi dacă nu sunt din Statele Unite?

Puteţi cere o chitanţă pentru taxe; în orice caz, donaţiile sunt deductibile doar în Statele Unite.

  • Dacă fac o donaţie consistentă, primesc ceva special?

Da. Anul acesta, persoanele care donează o sumă între 10 000 şi 24 999 USD sunt contactaţi telefonic personal de Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia (trebuie menţionat şi numărul de telefon la momentul donării). Persoanele care donează peste 25 000 USD sunt invitate la cină de către Jimmy.

  • Pot face o donaţie precisă sau restrictivă, în sensul că, pot dona bani pentru ceva anume, bani care să nu poată fi folosiţi în alte scopuri decât cel precizat de mine?

Organizaţiile non-profit cu sediul în Statele Unite, ca Wikimedia Foundation, trebuie să respecte, prin lege, restricţiile impuse de donatori. Astfel, dacă fondurile trimise de dvs. sunt destinate utilizării într-un scop anume, noi vă vom onora cererea sau vă vom restitui banii. Dar înainte să faceţi o astfel de donaţie, aveţi în vedere că donaţiile fără restricţii sunt mult mai utile pentru noi. Dată fiind viteza cu care se dezvoltă proiectele Wikimedia, avem nevoie de donaţii nerestrictive pentru a ne putea gestiona mai bine bugetul.

  • Cât pot dona?

Puteţi dona orice sumă doriţi. Am introdus câteva opţiuni (USD 200, 100, 60 şi 40) pentru a vă demonstra efectul pe care îl poate avea orice sumă donată. Ţineţi cont, însă, că fără restricţii precise din partea dumneavoastră, banii donaţi vor fi introduşi într-un fond general şi nu vor fi folosiţi neapărat pentru scopurile afişate.

  • Dacă nu pot dona, sau pur şi simplu nu vreau, ce pot face pentru a susţine Wikimedia Foundation?

Sunt multe modalităţi prin care puteţi să vă implicaţi, iar timpul dumneavoastră este la fel de important precum contribuţia economică. Puteţi învăţa un amic să contribuie la Wikipedia. Puteţi încărca câteva poze proprii la Commons sub o licenţă liberă. Sau vă puteţi arătă pasiunea trimiţând o poză la grupul "De ce iubesc Wikipedia" la Flickr.

  • Care e obiectivul financiar pentru colecta de anul acesta?

Anul acesta nu anunţăm un obiectiv finaciar. În orice caz, vom comunica sumele strânse din donaţii.

  • De ce nu se anunţă un obiectiv?

Am avut discuţii interne pe această problemă, şi am primit argumente puternice în sprijinul diverselor poziţii. În final, am decis să nu anunţăm un obiectiv. În schimb, am hotărât să numărăm numărul de persoane care contribuie cu o donaţie. Pur şi simplu, această manieră pare a fi mai în spiritul proiectelor.

  • Dacă nu există un obiectiv financiar, cum se va evalua succesul iniţiativei?

Anul acesta încercăm ceva nou. Suntem mândri că 96% din bugetul Wikimedia Foundation provine din donaţiile individuale, de multe ori donaţii foarte mici (restul provine din alte surse minore, ca vânzarea de live feeds, gadgeturi înscripţionate ş.a.m.d.) Acest fapt ne arată că venim în ajutorul multor persoane diferite. Anul acesta, pentru prima dată, vom cuantifica succesul campaniei nu prin banii adunaţi, ci prin numărul de persoane care au donat. Credem că acest fapt se potriveşte mult mai bine cu spiritul proiectelor şi cu aspectul lor colaborativ.

  • Ce plănuiţi să faceţi cu banii?

În primul rând, avem nevoie de bani pentru a ne menţine proiectele noastre online în activitate: pentru a plăti serverul, banda, birourile şi alte necesităţi. Ca obiectiv secundar, dorim să ne concentrăm atenţia asupra unor programe destinate comunităţilor care nu sunt reprezentate proporţional în proiectele noastre, acele comunităţi care au acces limitat sau zero la educaţie. De exemplu, la începutul lui noiembrie vom ţine câteva Wikipedia Academies în Africa de Sud, în speranţa de a augumenta numărul wikipediştilor prezenţi la proiectele noastre în limbile aricane. Sperăm să putem avea mai des iniţiative similare. Bugetul nostru operativ pentru 2007-08 e de 4,6 milioane de dolari SUA. Puteţi vedea repartizarea banilor în bilanţul nostru pentru 2007-08.

  • Ce e o Wikipedia Academy?

Academiile sunt evenimente publice ce au ca scop încurajarea persoanelor să contribuie la Wikipedia. Sunt dedicate unui singur domeniu (de exemplu matematică), sau unei anumite limbi, de obicei una mică aflată în pericol. Au fost inaugurat în 2005 de Frank Schulenburg de la Wikipedia în germană.

  • Cum reuşeşte Wikipedia să susţină diversitatea lingvistică?

Wikipedia e una dintre puţinele surse de referinţă disponibile în limbi ca maori (o limbă polineziană orientală vorbită în Noua Zeelandă), swahili (o limbă Bantu folosită în Africa sub-sahariană), soraba superioară (o limbă slavică vorbită în Germania orientală) şi bască (vorbită în nordul Spaniei şi Franţa sud-vestică).

  • Cum ajută Wikipedia persoanele din ţările în curs de dezvoltare?

Programele de instruire în ţările în curs de dezvoltare folosesc resursele noastre de o manieră incredibilă. Materialele noastre sunt disponibile în toată lumea pe DVD sau prin cărţi, şi sunt instalate pe computere portabile economice prin intermediul programului One Laptop Per Child.

  • Unde pot găsi rezultatele celui mai recent raport de audit?

Raportul de audit pentru 2007 nu este încă finalizat. Aşteptăm concluziile la finalul lunii noiembrie. Vom publica raportul pe situl Wikimedia Foundation imediat ce acesta va fi disponibil.

  • Unde pot găsi Form 990?

Cel mai recent Form 990 priveşte anul fiscal încheiat la 30 iunie 2006 şi poate fi consultat aici. Form 990 pentru ultimul an fiscal, 2006-07, va fi publicat pe situl Wikimedia Foundation după încheierea auditării pentru 2006-07.

  • Vor exista cofinanţări şi anul acesta - şi dacă da, cum funcţionează?

Da. Ca întotdeauna, vom plasa o notificare pe fiecare pagină din orice proiect în zilele în care donaţiile vor fi dublate. Notificarea va fi eliminată la sfârşitul zilei, atunci când obiectivul va fi atins.

  • Cum este promovată strângerea de fonduri publicului larg?

Promovâm colecta în multe moduri. Am introdus un banner în incipitul fiecărei pagini, pe toate proiectele. În plus, trimitem comunicate de presă către agenţii din întreaga lume: Jimmy Wales şi Florence Devouard dau interviuri. Totodată, cerem membrilor comunităţii să promoveze la rândul lor colecta, în diverse moduri, la amici şi rude.

  • Unde pot găsi apelul video al lui Jimmy?

Filmul poate fi găsit la adresa http://wikimediafoundation.org/donate/2007/psa/subtitled-ro.html.

  • Am făcut o greşeală la donaţia mea, ce pot să fac?

Dacă aţi donat o sumă greşită, trimiteţi un email la adresa donate @ wikimedia.org, în care să explicaţi situaţia. Vă rugăm să menţionaţi toate informaţiile dvs. de contact şi tot ce vă mai amintiţi referitor la donaţie (de exemplu suma, modalitatea de plată, etc.).

  • Ce e cu contorul de deasupra bannerului de notificare?

Acel contor reprezintă numărul total de donaţii efectuate în timpul colectei de fonrui. Anul acesta monitorizăm şi promovăm numărul total de donaţii şi nu cantitate donată. Credem că acest fapt se apropie mai mult de natura participării la proiecte şi de voluntariat.

  • De unde provin citatele din bannerul de notificare?

Toate sunt replici reale scrise de utilizatorii proiectelor. Le-am introdus în notificare pentru a demonstra că persoane reale utilizează şi apreciază proiectele noastre, şi pentru a le da ocazia de a ne spune de ce.

  • Unde se află politica de confidenţialitate a donatorilor?

Aici se află politica de confidenţialitate a donatorilor.